Asociaţia Educaţională “ÎMPREUNĂ” a cadrelor didactice şi părinţilor Galaţi se organizează şi funcţionează ca asociaţie în baza prevederilor prezentului statut, întocmit în temeiul Ordonanţei Guvernamentale nr.26/2000 , în vigoare la momentul întocmirii lui. Este o asociaţie apolitică, nonprofit, nonguvernamentală si independenta cu scop educaţional.
Este constituita ca persoana juridica romana de drept privat, fără scop patrimonial, neutralitatea ei fiind absolută pe plan politic, sindical si confesional.
Asociaţia se întemeiază pe respectarea Constituţiei României şi a legislaţiei în domeniu.
PATRIMONIUL ASOCIATIEI EDUCATIONALE “IMPREUNA” A CADRELOR DIDACTICE SI PARINTILOR GALATI se compune iniţial exclusiv din aportul în bani al membrilor fondatori, în suma de 200 RON.
Fondurile proprii în lei şi valută se dezvoltă prin donatii ale unor persoane fizice şi juridice, finanţări externe, cotizaţii, autofinanţare, sponsorizare, granturi, din taxe percepute, în conditiile legii, pentru servicii angajate pe baze contractuale, de colaborare şi reprezentare a terţelor persoane, precum şi din alte surse care nu contravin legilor în vigoare.
Asociația este constituita pentru o perioadă nelimitată de timp și are personalitate juridică de la data înscrierii ei în Registrul asociațiilor și fundațiilor aflat la judecatoria Galati.
SCOPUL SI OBIECTIVELE ASOCIATIEI EDUCATIONALE “IMPREUNA” A CADRELOR DIDACTICE SI PARINTILOR GALATI
Scopul:
Asociația se constituie ca asociație non-profit, non-guvernamentală și apolitică, și își propune să acționeze în scopul creșterii gradului de educabilitate , promovarea unei vieti sanatoase, fara vicii (alcool, tutun, droguri), promovarea de alternative la aceste vicii (sport, muzica, dans, pictura etc...), promovarea valorilor specifice identităţii socio-culturale romanesti, creerea unei responsabilitatii colective şi individuale cu o coeziune socială mai ridicată, creării unui parteneriat viabil părinți-cadre didactice, dezvoltării relațiilor de colaborare școală-comunitate, respectării și valorificării tradiției.
Scopul asociaţiei este umanitar, constând în organizarea şi desfăşurarea de activităţi de binefacere, acordarea de sprijin material persoanelor aflate în nevoie, organizarea de concursuri şi olimiade şcolare, conferinţe, seminarii, mese rotunde pe diverse teme, spectacole etc.
- Obiectivele:
Obiectivele asociaţiei, în vederea realizării scopului ei, sunt următoarele:
- a) acordarea de ajutor financiar persoanelor aflate în nevoie;
- b) sprijinirea materială şi culturală a diferitelor categorii de persoane, în vederea continuării sau finalizării studiilor, a formării profesionale şi dezvoltării personale;
- c) consiliere;
- d) organizarea de conferinţe, seminarii, mese rotunde şi alte activităţi similare pe diverse teme; e) organizarea de spectacole;
- f) colaborarea cu organizaţii şi instituţii cu scop similar
Sectorul formativ - educaţional
Obiectivul specific acestui sector de activitate este, formarea şi gestionarea eficientă a resurselor umane din diferite sectoare de activitate economic-socială, acest obiectiv va fi promovat prin următoarele tipuri activităţi:
- Activităţi de educaţie pentru sănătate a elevilor cuprinşi într-o forma de învatamant, precum şi ale studenţilor, ( prevenţie).
- Activităţi de educatie de orice tip care se pot realiza în săli de curs, prin programe radio-tv, prin Internet sau corespondenţă,
- Susţinerea procesului de creaţie şi interpretare artistică şi literară prin :
- organizare şi prezentare publică, în direct, de spectacole, piese de teatru, concerte,
- susţinerea activităţilor grupurilor, companiilor, orchestrelor sau formaţiilor muzicale;
- susţinerea şi dezvoltarea activităţile individuale ale creatorilor de artă,
- Susţinerea de procesului de exprimare artistică a tinerilor prin, organizarea activităţilor recreative ca:
- activităţile şcolilor de dans şi ale instructorilor de dans;
- spectacole cu marionete, activităţi ale sălilor de tir, focuri de artificii, spectacole gen rodeo, concursuri canine etc.
- Consultanţă privind înfiinţarea şi desfăşurarea de activităţi comunitare aducătoare de venit care să sprijine dezvoltarea economiei locale, în vederea promovării ocupării forţei de muncă.
- Elaborarea şi furnizarea de programe de instruire, inclusiv module adaptate la nevoile specifice ale participanţilor.
Sectorul Social
Obiectivul specific acestui sector de activitate al Asociaţiei este acela de a se implica activ ca factor generator de valoarea adăugată, la nivel social, promovarea de activităţi menite să promoveze incluziunea socială în contextul unei societăţi prospere economic, active, competente, coezive şi solidare, obiectiv ce va fi urmărit prin următoarele tipuri de activităţi:
- Activităţi legate de prevenirea actelor de cruzime faţă de copii şi de alte persoane;
- Dezvoltarea de serviciile de informare şi consiliere profesională, care au în principal următoarele obiective :
- Evaluarea aptitudinilor, competenţelor profesionale şi stabilirea traseului profesional;
- Furnizarea de servicii educaţionale care să prevină şi să diminueze abandonul şcolar.
- Furnizare de servicii care să asigure accesul la îngrijirea sănătăţii, inclusiv la educaţie sanitară.
- Promovarea unor modele de succes, de către specialişti şi persoane aparţinând unor grupuri marginalizate care au reuşit să îşi depăşească dezavantajul.
- Iniţiere, consolidare şi/sau extindere de activităţi socio-economice în beneficiul persoanelor şi grupurilor marginalizate.
- Activităţi legate de formularea şi implementarea unor politici eficiente în sprijinul persoanelor / grupurilor expuse riscului sau deja afectate de excludere socială.
- Activităţi specifice de lobby şi advocacy.
- Organizarea de campanii de conştientizare a publicului pe teme relevante pentru persoanele/grupurile marginalizate.
- Atragerea de resurse şi acordarea de sponsorizări individuale si/sau pentru grupuri în vederea participării la ateliere, seminarii, conferinţe, congrese, cursuri de calificare privind educaţia finaciara, antreprenoriat.
- Atragerea de resurse şi acordarea de burse de studiu individuale sau cursuri de specializare pentru persoane fizice.
- Acordarea de ajutoare umanitare / de urgenţă.
- Promovarea programelor naţionale privind educaţia pentru sănătate.
Sectorul cultural-ştiinţific
Obiectivul general, specific acestui sector pe care Asociaţia şi-l propune al urmări prin întreaga sa activitate, este acela de a contribui la dezvoltarea culturala şi ştiinţifică a României, în contextul integrării în spaţiul de efervescenţă şi diversitate culturală al Uniunii Europene respectând şi promovând, în acelaşi timp diversitatea naţionala si regională a statelor membre. Realizarea acestui obiectiv va fi urmărită printr-o serie de obiective specifice, ce se vor materializa în acţiunile asociaţiei după cum urmează :
- Realizarea de activităţi menite să asigure întărirea si extinderea parteneriatelor transnaţionale, să îmbunătăţească accesul public la actul de cultură şi de ştiinţă, să promoveze activităţile cultural – ştiinţifice europene.
- Promovarea bunelor practici în domeniul economico-financiar la nivel naţional şi european.
- Realizarea de activităţi inovative si experimentale naţionale şi transnaţionaleîn predarea şi evaluarea didactică.
- Realizarea de evenimente culturale speciale cu dimensiune europeană si/sau internaţionala.
- Promovarea dialogului si a cunoaşterii reciproce a culturii europene.
- Promovarea bunelor practici cu privire la moştenirea culturala europeana, promovarea creativităţii si diseminării transnaţionale a culturii si mobilitatea artiştilor;
- Promovarea bunelor practici în domeniul ştiinţific şi medical european, promovarea creativităţii si diseminării transnaţionale a acestora si mobilitatea oamenilor de ştiinţă ;
- Dezvoltarea de noi forme de exprimare culturala, si adâncirea dialogului între culturile europene si ne-europene..
Sectorul tineretului:
Obiectivul asociaţiei îl reprezintă promovarea susţinerea şi dezvoltarea potenţialului uman al tinerilor cu varste intre 15 si 26 ani în toate domeniile vieţii sociale şi economice. Acest obiectiv general va fi susţinut prin următoarele obiective specifice :
- Identificare şi crearea de oportunităţi si facilitaţi in vederea creşterii gradului de participare a tinerilor la viata economica.
- Promovarea si realizarea de activităţi/ proiecte/programe în vederea prevenirii si combaterii a riscului marginalizării si excluderii sociale a tinerilor.
- Promovarea si realizarea de activităţi/ proiecte/programe în vederea prevenirii si combaterii consumului de alcool, tutun si droguri in randul tinerilor.
- Promovarea si realizarea de activităţi/ proiecte/programe în vederea reducerii delincventei si a comportamentelor deviante in rândul tinerilor.
- Promovarea si realizarea de activităţi/ proiecte/programe în vederea reducerii numărului de tineri aflaţi in pericol/situatie de marginalizare sau de excludere socio-profesionala.
- Promovarea si realizarea de activităţi/ proiecte/programe în vederea stimulării creativităţii tinerilor.
- Promovarea si realizarea de activităţi/ proiecte/programe în vederea stimularii participării civice si a asociativităţii tinerilor .
- Promovarea si realizarea de activităţi/ proiecte/programe în vederea asumării responsabilităţilor civice in cadrul comunităţilor locale.
- Promovarea si realizarea de activităţi/ proiecte/programe în vederea susţinerii, atragerii si participarii tinerilor către actul de cultură.
- Promovarea si realizarea de activităţi/ proiecte/programe în vederea stimulării creativităţii tinerilor in domeniul cultural.
- Promovarea si realizarea de activităţi/ proiecte/programe în vederea realizării de cursuri de educaţie nonformală pentru tineret.
- Promovarea si realizarea de activităţi/ proiecte/programe în vederea facilitării accesului tinerilor la sisteme educaţionale alternative.
- Promovarea si realizarea de activităţi/ proiecte/programe în vederea dezvoltării si diversificării ofertei educaţionale nonformale pentru tineret.
- Promovarea si realizarea de activităţi/ proiecte/programe în vederea elaborarea de instrumente de fundamentare si evaluare a problemelor tinerilor a impactului programelor derulate in domeniul tineretului de diverse organisme nonguvernamentale sau instituţii guvernamentale.
- Promovarea si realizarea de activităţi/ proiecte/programe în vederea identificării tendinţelor actuale ale tinerilor din România si/sau după caz, din anumite sectoare/zone sociale, economice sau geografice si compararea cu cele similare existente in tarile europene.
- Promovarea si realizarea de activităţi/ proiecte/programe în vederea integrarii structurilor asociative de tineret din România in contextul internaţional.
- Promovarea si realizarea de activităţi/ proiecte/programe în vederea susţinerii mobilităţii tinerilor.
- Promovarea si realizarea de activităţi/ proiecte/programe în vederea facilitării schimburilor interculturale de tineret.
- Promovarea si realizarea de activităţi/ proiecte/programe în vederea promovării imaginii României in lume.